Greva foamei la km 0: manifest pentru trezirea conștiințelor

Alexandru Popescu, cunoscut drept Sandu, este ploieșteanul care a stat în greva foamei timp de 22 de zile în Piața Universității din solidaritate cu sătenii din Pungești, supuși asediului Jandarmeriei Române. A ajuns la București pe 21 decembrie, echipat cu haine groase, izopren, saci de dormit și multă voință, dată la care cei mai mulți dintre noi se pregăteau de sărbători, alergau după brazi de Crăciun sau cozonaci.

Însă gestul său nu a trecut neobservat (decât, poate, în ochii presei). Scopul lui a fost de a “trezi conștiințe”, după cum el însuși obișnuia să spună. Pentru că, oricât de grăbiți, posomorâți sau dezinteresați erau cei care zilnic treceau prin „sufrageria lui Sandu”, nu aveau cum să nu se întrebe, la un moment dat, cum mai rezistă omul ăsta aici. Și de ce te-ai expune în felul ăsta lipsei de mâncare, de somn, de căldură. A fost împins către un astfel de gest din pornirile unei conștiințe vii, alerte: “Nu am făcut nimic din toate astea pentru televiziune, continua el. Am făcut-o pentru cei care trec zilnic pe aici, adesea cu capul în pământ, pentru cei care refuză să vadă și să audă ce se întâmplă acum la Pungești, la Roșia, în țară.”

Manifestul lui Sandu nu a murit odată cu ieșirea lui din grevă pe data de 12 ianuarie. Atunci, trei alte persoane (Crina Vereș, Ionuț de 17 ani și Ovidiu Ștefan Dumitrescu) au ales să ducă mai departe gestul său.

Crina Vereș este de profesie medic, are 38 de ani, locuiește în Cluj și a intrat în greva foamei alături de Sandu pe data de 11 ianuarie. A trebuit să renunțe destul de repede, după trei zile, căci își lăsase în grija rudelor de acasă cei 4 copii, din care doar unul major. Ieri, 20 ianuarie, Crina s-a reîntors la km 0 dar încă nu știe pentru cât timp.  “Eu nu-l văd ca pe un sacrificiu (greva foamei), ci ca pe o atitudine responsabilă, nonviolentă. E un semnal de alarmă și chiar dacă nu suntem luați în seamă de către autorități, măcar să fim luați în seamă de către oameni. […] Sunt aici pentru copiii mei. Ca să mă pot uita în ochii lor și să le spun: atâta am putut eu face.”

Acum aproximativ 10 zile, la un ceai, Crina mi-a răspuns la o serie de întrebări care încercau să potolească setea mea de a înțelege de ce te-ai expune astfel (existând șanse reale de îmbolnăvire, chiar de moarte în unele cazuri izolate), alegând să intri în greva foamei și dormind pe scările de marmură din Piața Universității. Care ar fi motivația care te-ar împinge către o formă extremă de protest și care ar putea fi rezultatul unei astfel de acțiuni? Îmi răspunsese și Sandu înainte la toate astea iar afișul A4, așezat cu grijă în bradul de Crăciun adus de sărbători de un binevoitor pe scările din fața Teatrul Național, ar fi trebuit să îmi fie răspuns destul (Fii TU însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume). Dintr-o curiozitate specifică însă, am rugat-o și pe Crina să-mi spună mai multe și am încropit un scurt material.

Manifestul început de Sandu e dus astfel mai departe, continuând să “trezească conștiințe.” Acțiunea pornită de el a avut ecou în primul rând pe rețelele de socializare, acolo unde au fost create evenimente de solidaritate și grupuri de sprijin. Oamenii s-au mobilizat până și pentru a face noaptea cu rândul de pază pentru ca Sandu, sau cei care ulterior i s-au alăturat lui, să poată dormi în siguranță (există chiar un document, un fel de registru de gardă, în care, pe ture, oamenii își trec numele în funcție de disponibilitate). În Piața Universității a fost amenajat și un stand de informare cu privire la explorarea și exploatarea gazelor de șist, s-au afișat bannere cu mesaje clare și revendicările celor care stau acolo zi și noapte. Pentru mulți bucureșteni, gestul de a trece câteva minute în fiecare seară cu un termos de ceai cald prin sufrageria greviștilor și de a le adresa o vorbă bună a devenit un fel de ritual, un obicei zilnic.

Astăzi e ziua de naștere a Crinei. Ea a ales să o sărbătorească sub cerul liber de ianuarie, fără mâncare, la 1 grad Celsius, într-un sac de dormit în Piața Universității. Un La mulți ani și un ceai cald cred că i-ar aduce un zâmbet pe buze și nouă o strângere în brațe de la un om capabil de un sacrificiu pe care noi, ceilalți, nu știm încă cum să-l privim ori să-l înțelegem.

Filmare și montaj de Matei Budeș ( Vira Films ).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s