Răscoala de la Pungești. 7 decembrie 2013

Ajungem la Pungești undeva în jurul orei 12, ora prânzului. Trecem de un filtru al poliției, la Moara Sima și, imediat după, la încă vreo 10 minute de condus, un polițist cu vestă verde ne face semn să parcăm undeva pe dreapta. Parcă ajungem la vreun festival de muzică, așa sunt așezate cele 40 de mașini pe lotul de pământ. Numere de înmatriculare din toată țara – București, Vaslui, Ialomița, Sibiu, Cluj, Timișoara- brăzdează parcarea. „Jandarmeria apară hoția!” se aude de undeva de pe drum și identific repede tabăra de rezistență. În aer se simte freamătul oamenilor, disperarea și tensiunea crescândă a mulțimii. Fug înspre ei, am ceva de mers, căci mașinile au fost oprite departe de corturile sătenilor ce străjuiesc drumul. Îmi verific aparatul, cardul foto nu merge.

DSC_0082

Mă enervez teribil dar sunt agitată să ajung cât mai repede în tabără, să fiu acolo la faţa locului, așa că nimic altceva nu mai contează. Ajung pe partea dreaptă a drumului, înspre panoul ce anunţă lucrările Chevron în zonă. Văd cum oamenii se precipită, gradul de agitaţie creşte. Rândurile de jandarmi sunt aproape lipite de gardul de sârmă, dar pentru moment sunt depăşiţi numeric.

Nu s-au aşteptat ca mulţimea să preia ofensiva. În sub un sfert de oră, oamenii prezenţi se mobilizează, împrejmuiesc gardul făcând un lanţ uman în jurul perimetrului concesionat de Chevron şi trag cu sete de zăbrelele ce protejează utilajele înăuntru. Imediat după, gardul e aproape complet distrus. Jandarmii sunt efectiv depăşiţi de situaţie, confuzi, pierduţi în vacarmul situaţiei.

– De ce apăraţi, domle, hoţia? strigă către unul dintre jandarmi o bătrânică, parcă de o seamă cu bunica mea. De ce ne-aţi bătut luni, domle? Aţi venit, neruşinaţilor, noaptea ca nişte hoţi. Mişei ce sunteţi!

Jandarmul, pierdut. Nici o reacţie. Lasă privirea în jos şi îmi dau seama că îi e ruşine de uniforma pe care o îmbracă. Nu îndrăzneşte să o privească pe bunică în ochi, îşi face rapid de lucru în altă parte.

– Sunt pământurile noastre, domle! ţipă o femeie de vârsta a doua, printre lacrimi şi disperare. Pe noi nu ne întreabă nimeni ce vrem? Sunt de la mama şi de la tata, de la bunicii mei şi acum vin nenorociţii ăştia peste noi să le ia cu forţa, să ni le distrugă! Şi voi îi apăraţi, domle! Cum se poate?  Unde e statul român să ne apere drepturile? Nu vrem să vindem, pământul ăsta nu e al primarului, e al comunei Pungeşti, nu înţelegeţi? Treceţi de partea asta, aici e dreptatea, nu dincolo, alături de Şevrom!

Înghit în sec, îmi şterg lacrimile de pe obrazul îngheţat şi împing cardul foto cu nesaţ în aparat. Merge! Perfect. Sar să fac, în sfârşit, primele poze. Violenţele escaladează, sunt împinşi oameni de o parte şi de alta, bătrâne, copii, jandarmi, activişti de la Bucureşti, toţi laolaltă. Văd cum un jandarm împinge o bunică şi îl avertizez că e filmat, că sunt de la presă şi că să aibă grijă ce face. Nu filmez şi nu sunt de la presă. Dar a funcţionat. Se încruntă şi pleacă în altă parte. Bunica rămâne în spatele meu, îşi şterge faţa plină de lacrimi şi amar cu o năframă groasă şi îmi zice:

– Nu ne lăsăm, bunică, nu ne lăsăm.

poza 1

Zâmbesc cu admiraţie pentru sufletele ăstor săteni şi mă întreb cum mai pot să lupte, de unde mai au energia necesară. Nu am însă timp să rumeg tot ce se întâmplă în jurul meu, sentimentul de prea mult, de prea conştient, de prea viu pune stăpânire pe mine. Mă întorc înspre drum şi mă trece groaza: vin, în şiruri, şiruri, scutierii.

– Vin scutierii, mă! Hai la tabără! Ne adunăm la tabără! strigă un pui de moldovean nu mai mare de 12 ani.

Scutierii? Şi nu apuc bine să îmi imaginez cum ar arăta oamenii ăştia, căci îi văd venind de undeva din dreapta, dinspre Pungeşti. Îmi vine în minte expresia învăţată prin clasele primare: câtă frunză şi iarbă. Cert e că sunt mulţi, mulţi de-a dreptul. Mulţimea se regrupează rapid pe câmpul de vizavi de sonda Chevron, lângă cele câteva corturi rămase în tabără. Sunt cu totul vreo 400 de oameni. Se strigă “Libertate”, “Jos Ponta”, “Uniţi salvăm toată România”, “Roşia Montană şi Pungeşti, mii de inimi româneşti” şi “Go home, Chevron”, lozincă strigată cu cea mai mare sete. Un banner imens cu “Pe aici nu se forează” ţine graniţele mulţimii înspre şosea.

poza 2

Pe partea cealaltă, scutierii se aşează în rând, lipiţi unul de altul, protejând perimetrul Chevron şi ce-a mai rămas din garduri. S-au aruncat şi pietre, e drept, înspre utilaje (dar nu înspre forţele de ordine), însă nu au fost distruse în nici un fel. Poate că cele maxim 5-10 pietre aruncate nici nu le-au nimerit, iar dacă le-au nimerit, au provocat ceva zgârieturi. S-au distrus gardul aproape în totalite şi parţial toaletele muncitorilor. Nu au fost aduse distrugeri utilajelor, iar SSG-ul , firma specializată de pază angajată de Chevron, nu a fost nevoită să intervină câtuşi de puţin. Se plimbau sfidător dintr-o parte în alta şi atât. În timp ce scriu rândurile astea, îmi vin în minte ştirile auzite pe Realitatea aseară şi îmi dau seama câte minciuni sunt expuse în presa de masă şi cât de eronat sunt reflectate evenimentele care s-au petrecut ieri aici.

Nu se spune nicăieri că oamenii ăştia au apelat la aceste măsuri disperate de revoltă civică pentru că nu li se oferă nici un fel de alternativă legală: referendumul cerut de săteni a fost blocat de prefect în mişmaşuri birocratice, semnăturile adunate tot de ei pentru demiterea primarului Mircea Vlase (de specificat aici că legea spune că sunt de ajuns 25% din semnăturile celor cu drept de vot de pe teritoriul unei comune, oraş, judeţ pentru demiterea unui primar, iar în comuna Pungeşti s-au adunat peste 50% din semnături) sunt din nou blocate într-o buclă mai mult sau mai puţin legală. Aceste semnături, împreună cu datele localnicilor, adunate efectiv din poartă în poartă de către un sătean, sunt puse sub semnul întrebării ca fiind sau nu falsificate. Şi atunci te întrebi: care e soluţia? Iar apoi, tot aceşti oameni care au epuizat deja aproape toate alternativele legale sunt ignoraţi cu bună ştiinţă de către statul român şi trăiesc într-o intimidare şi un sentiment de frică greu de imaginat, sunt caracterizaţi de presă şi de jandarmerie drept “infractori”. Dar ei, reprezentaţi ai statului care ignoră rând pe rând, în toate modurile posibile, vocea sătenilor cum ar trebui numiţi? Sub ce autoritate mai reprezintă oameni ca Mircea Vlase comunitatea care în procent covârşitor şi-a unit forţele pentru a-l demite?

poza 3

În faţa mea îl văd pe Matei de la Asociaţia Vira (foto jos). E singurul care stă pe drum şi îi fac semn să treacă dincolo de şosea, căci scutierii par să dea semne că ar vrea să intre în oameni. El îmi face semn înapoi: şi eu stăteam tot în drum, cu aparatul învârtindu-se în dreapta şi stânga fără oprire.

DSC_0062

– Haideţi domnişoară, blocaţi un drum public! Iar apoi o smucitură serioasă mă aruncă din drum.

– Gata, domle, îi răspund. Unde vii? Sunt deja dincolo de drum, uite-mă în câmp.

Acum lanţul de scutieri se opreşte la limita cu drumul şi lumea începe să huiduie, să fluiere, să strige din nou “Libertate” şi “Şi voi sunteţi români!”. În faţa scutierilor, câţiva oameni fac la rândul lor lanţ uman pentru protejarea mulţimii.

DSC_0111

-Daţi-vă mai încolo. Nu staţi aici în prima linie, e periculos, mă atenţionează un sătean pe care îl ştiu din vedere, o prezenţă permanentă în tabăra de rezistenţă. Apoi continuă cu acelaşi glas gros: femeile şi copiii în spate, bărbaţii să vină în faţă! Haideţi mă!

Braţ la braţ, acest amestec de oameni îşi dau mâna şi se aşează în faţa scutierilor. Îmi e drag momentul, îmi aduc aminte de pancartele cu Neam Unit prezente peste tot în Bucureşti. Da, neam unit! Mă retrag un pic, cât să îl liniştesc pe săteanul binevoitor, apoi revin în primele rânduri. Nu apuc să mai fac două poze, că aud cum un grup din partea dreaptă se ceartă cu jandarmii. Fug să văd ce se întîmplă. Pe partea dreaptă, scutierii au înconjurat mulţimea iar acum ne presează pentru a părăsi câmpul, împing oamenii fără nici o vorbă în plus.

– Domle, ce căutaţi aici? E proprietate privată, nu aveţi nici un drept să scoateţi oamenii de pe pământul ăsta. Spuneţi-mi, ce lege aplicaţi acum: numărul legii şi anul. Aaa, şi să vă legitimaţi, purtaţi-vă ecusonul la vedere, să putem şi noi să vă identificăm în caz de abuzuri, se aude o voce vivace din mulţime. Bănuiesc că e venită de prin ţară, îi lipseşte accentul de Moldova. Îmi dau seama repede că e bine informată şi că pune întrebări pertinente.

– Doamnă, nu pot să vă răspund. Eu respect ordinele, nu ştiu, răspunde jandarmul şi mai face un pas în faţă.

Mă uit în ochii ei şi rămânem amândouă neclintite, parcă am fi făcut un pact să protejăm acel metru pătrat de pământ.

– Domnişoară, înţelegeţi cu binele. Haideţi, mai încolo!

Îl întreb ce îmi face dacă nu mă feresc şi repet întrebările adresate mai înainte de doamna de lângă mine. Nu primesc, evident, nici un răspuns.

– Domnişoară, pentru binele dumnavoastră!

Încerc să îmi păstrez calmul dar e aproape imposibil. Tensiunea creşte din nou, scutierii împing tot mai tare oamenii. Lângă mine e Antoinne de la Friends of the Earth (foto jos), venit special din Belgia pentru a scrie un articol despre ce se întâmplă la Pungeşti şi a lua la cald pulsul situaţiei. Ridică din umeri nedumerit în timp ce scutierii continuă să îl împingă de pe teren.

– What is happening, Ioana? Isn΄t this a private proprerty?

– Yes, it is. I don´t understand either.

DSC_0651

Vacarm pe şosea: se fac primele arestări. Situaţia devine din nou violentă, oamenii nu înţeleg de ce sunt împinşi din câmp (de menţionat că pentru bucata de teren pe care s-au regrupat oamenii, proprietarul şi-a dat expres acordul pentru a fi montate corturile rezistenţei, el însuşi fiind unul din opozanţii proiectului Chevron în zonă). Fug înspre primele rânduri şi îl recunosc pe Erwin de la Braşov, e târât pe şosea de jandarmi. În ajutorul lui sare Michelle, fiica lui Willy Schuster (figurile rezistenţei de la Moşna), care îl prinde de mână puternic (foto jos). Jandarmii sunt deja prea mulţi ca să poţi izbuti într-o astfel de luptă nedreaptă. Michelle e trasă de jandarmi înapoi, iar apoi văd cum de nicăieri sare un puşti, un alt pui de moldovean, în apărarea lui Erwin. Se aruncă fără teamă, se prinde de Erwin şi nu îi dă drumul. Îmbrânceli, simt coate în spate la rândul meu, îmi e frică să nu îmi cadă aparatul. Vin jandarmi şi de undeva din spate, mă scot din mulţime şi mă aruncă undeva mai deoparte. Erwin e luat în dubă alături de alte câteva persoane.

poza 6

Încerc să mă dezmeticesc din nebunie, când îl aud pe Alex strigând. Alex Lupe (foto jos), sibianul care a stat în tabără peste patru săptămâni legate. Era în fugă, venea în ajutorul lui Erwin, când jandarmii l-au imobilizat şi au început să îl tragă înspre o altă dubă. O iau la fugă înspre el. Ajung la timp, mă prind de picioarele lui şi strig către jandarmi nedreptatea care i se face.

– Dar ce a făcut? Spuneţi-mi ce a făcut!

poza 7

Nici un răspuns, primesc iar câteva coate şi sunt îndepărtată cu forţa de maşina jandarmeriei. Mă adun rapid şi încerc să îi fac o poză lui Alex în dubă. Nu reuşesc, mi se reflectă tot înapoi şi, în reflexie, îl văd pe Mircea de la Vice cu microfonul prins de geacă şi telefonul mobil ridicat: transmite live. Măcar atât avem, mă gândesc, anticipând deja ştirile nedrepte care vor apărea în presa de masă.

poza 8

S-a dezlănţuit nebunia la Pungeşti: oamenii sunt arestaţi masiv, se vânează feţele cunoscute ale rezistenţei. Îmbrânceli, presa e şicanată, iar dacă ai un aparat în mână, eşti privit suspect. Pe deal, scutierii împing oamenii în ritm alert, se fac încontinuu arestări, activişti şi săteni luaţi la grămadă şi aruncaţi în dubă.

poza 9

Corturile taberei sunt împrejmuite pe toate părţile, oamenii împrăştiaţi până la limita cu pădurea. Ajunge între noi şi maşina Smurd-ului, cineva se pare că a fost lovit în piept de un jandarm şi nu mai poate respira. Prietenii cu care a venit de la Braşov sunt lipiţi de geamul maşinii de salvare şi respiră sacadat. O fată plânge înecat lângă uşa Smurd-ului, aflu că e prietena celui dinăuntru. Maşina pleacă şi plec şi eu spre deal.

poza 10

Reuşesc să intru în tabăra păzită jur împrejur de jandarmi. Mă uit uimită în jur, nu mai e aproape nimeni din cei 400 de oameni. Vreo 30 ne-am strâns lângă corturi, refuzând să plecăm şi apărând tabăra cu vehemenţă, ca un ultim comandant care refuză să părăsească vasul. Câţiva s-au lipit efectiv de corturi, cântă imnul şi flutură steagul României. În afara taberei nu a rămas mai nimeni şi realizez rapid că foarte curând vom fi luaţi şi noi pe sus şi aruncaţi în dubă dacă nu ne supunem ordinelor. În tabără se aude acum dintr-un telefon mobil Vali Sterian: “Unde pistoalele, unde-s pumnalele, caii şi flintele haiducilor?”

poza 11

Văd cum vine pe drum un alt efectiv de scutieri şi mă îndrept să le fac poze. Un jandarm mă prinde de mână şi urlă după mine să îi arăt legitimaţia de presă. Îi spun că nu o am la mine, că nu vreau să o pierd, că e în ghiozdan la colegul meu. Care coleg ţipă iar. Îndrept degetul înspre Mircea de la Vice şi îmi recunosc păcatul în gând: am minţit, nu sunt de la presă. Dar de când e ilegal să fotografiezi intervenţia jandarmilor? Dacă nu ar avea nimic de ascuns, nu ar reacţiona aşa, îmi zic. Cu conştiinţa eliberată, fug din nou spre şosea, uşurată că am scăpat din nou. Ies din tabără: alte arestări. Oamenii sunt disperaţi, strigă după ajutor. Nu se mai fac arestări motivate, nici nu ştiu dacă s-a făcut vreuna motivată ieri. Se aruncă oamenii la grămadă în dubă pentru eliberarea zonei.

– Mircea, Mircea! Ajutor! E Amira (foto jos), o prezenţă foarte activă în protestele de la Bucureşti pentru salvarea Roşiei Montane.

poza 12

A fost şi ea arestată şi ridicată de jandarmi. Se urlă la ea să arate legitimaţia, e întrebată de ce filmează. Nu are legitimaţie. Mircea se apropie de ea, dar nu ştie cum să o ajute: are o singură legitimaţie la el, a lui. Îi e teamă şi lui. Continui să fac poze, dar încerc să nu mă apropii deranjant de tare, eram de mult timp şi eu vizată. Amira vorbeşte acum cu ceva comandant, iar după lungi negocieri, e lăsată în pace. Mă duc la ea să văd dacă e bine. A fost bruscată, e speriată, îi tremură vocea. O las să se liniştească şi fug înspre tabără. Sunt oprită a treia oară de trei jandarmi şi prin nu ştiu ce miracol, scap iar. Din tabără transmit cu greu cei de la Russia Today. Sunt şi ei şicanaţi de jandarmi, iar prezentatoarei, în mod vizibil, îi e frică.

A venit rândul ultimilor mohicani. Cei lipiţi de corturi sunt luaţi cu greu pe sus, câte trei-patru jandarmi pentru o persoană. Continuă să se împotrivească şi în condiţiile astea, se zbat, ţipă, strigă cu ultimele forţe “Libertate”.

poza 13

Sunt aruncaţi fără drept de răspuns în dubă. Îmi e frică de-a dreptul dar continui să fac poze. Dubele pleacă pline înspre Vaslui, s-au făcut cel puţin 40 de arestări. Tinerii nu îşi mai găsesc prietenii, femeile din sat îşi caută plânse soţii, lumea e foarte agitată. Toată lumea sună pe toată lumea. Telefoane şi resturi din bluze pe drum, arată ca o scenă de după război. Mai sus, lângă unul din corturi, doi copii din sat sunt percheziţionaţi sub pretextul că ar ascunde arme albe. Mă întreb cât de aberantă poate fi acuzaţia asta. În fine, copiii se dezbracă cu demnitate de multele straturi de haine, ramân în chiloţi şi desculţi: nu aveau nimic asupra lor.

poza 14

Se crează un haos general, scutierii intră în corturi, nu ştie nimeni ce caută. Răvăşesc toate proviziile, hainele, păturile. După două minute, sticlele cu benzină folosite în tabără pentru un generator sunt scoase şi aşezate în faţa corturilor. Nu ştie nimeni ce se întâmplă, până unde vor escalada evenimentele. Apoi e scoasă din cort o sticlă cu ceva rom cu o cârpă înfiptă înăuntru: un fel de încercare de a construi un Molotov. Nu ştie nimeni dacă  a fost într-adevăr în cort sau dacă a fost plantată de jandarmi acolo. Cert e că ei au intrat singuri în cort şi ce au făcut înăuntru, nu a văzut nimeni. Se fac poze sticlelor scoase din corturi, un domn jandarm cu chipiu numără şi face semne. Scrie prin caiet ceva, nu ne spune nimeni nimic.

poza 15

– De ce aţi încălcat o proprietate privată? mai strigă unul din puţinii rămaşi, cu ultimele forţe.

Lumea e obosită, mulţi au fost luaţi pe sus la Vaslui, mulţi alţii sunt prin pădure, fiind împrăştiaţi cu forţa de jandarmi, iar sătenii au fost obligaţi să se întoarcă în sat. Sunt baraje peste tot, forţe impresionante de ordine păzesc zona. Pe câmp, în faţa mea, văd vreo cinci jandarmi care încearcă să ajungă la câţiva protestatari încăpăţânaţi care ar vrea să se întoarcă în tabără. Nu reuşesc însă. Aflu apoi că sunt sibieni de-ai mei, prinşi mai devreme dincolo de baraj, iar acum încercau cumva să păcălească rândurile scutierilor. Mai aflu că încă de dimineaţă, imediat după ce s-au rupt gardurile, la moara Sima s-a instituit un alt baraj care a limitat traficul în zonă: multe maşini nu au fost lăsate să mai circule până înspre seară pentru a nu înmulţi rândurile rezistenţei. Oameni veniţi din toată ţara au fost opriţi la 7 km distanţă de evenimentele care au zguduit sâmbătă comuna Pungeşti.

Seara a continuat în acelaşi spirit, ba chiar situaţia s-a agravat. Oamenii s-au regrupat la magazinul din Siliştea, unde spiritele s-au calmat şi toţi încercau să se încălzească cu un ceai cald. Discuţii afară despre cum să se plece după cei arestaţi la Vaslui şi despre ce e de făcut pe viitor. Au venit însă jandarmii la magazin, nimeni nu a înţeles de ce. Oamenii au fost intimidaţi, s-a împrejmuit barul fără nici un argument.

poza 16

Şi pentru că seara aduce cu sine întuneric, întunericul a adus cu sine abuzuri. Doi copii au fost bătuţi în spatele magazinului, printre ei şi Vasilică, pui de moldovean tare drag mie. El a scăpat fugind înspre pădure, dar prietenul lui de 13 ani a rămas în spate şi bătăile au continuat. Abuzuri despre care nu vorbeşte nimeni. Intimidări gratuite şi şicanări intenţionate, provocări aruncate către puţinii care am rămas în Siliştea. Curând, scutierii au intrat în bar, eu încercam să descarc nişte poze şi m-am blocat. Nu înţelegeam ce se întâmplă, ce caută în magazin, ce mai vor de la noi. Am înţeles că s-ar fi spart un geam, iar acum lumea e evacuată din magazin. Ies afară cu laptopul şi camera în braţe, cu geaca îmbrăcată pe jumătate. Un microbuz pleacă iar către Vaslui, alţii au fost luaţi pe sus şi aruncaţi în dubă. S-au vânat din nou feţele celor ajunşi mai târziu de la Bucureşti, feţe cunoscute: Alexandru Alexe, Vlad Ioachimescu, Claudiu Crăciun, Zâna Dumitrean, Constantin Pâslaru. Alături de ei, oameni luaţi la întâmplare care îşi ţineau cu două minute înainte palmele pe paharele de plastic cu ceai cald.

Un jandarm mă priveşte sfidător în timp ce îi fac poză şi îl întreb ce caută în magazin, pe o proprietate privată.  Îmi pune mâna pe obiectiv ameninţător şi apoi îmi zice nervos:

– Tu?! Pe tine am pus ochii de mult. Ai grijă ce faci, lasă aparatul ăla!

poza 17

Articol publicat pe Think Outside the Box la data de 8 decembrie 2013: http://totb.ro/rascoala-de-la-pungesti-7-decembrie-2013/ .

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s