Mutații

expectingwinter

(Credit foto)

Am o gaură-n piept cât un dor concentric și, din când în când, mă joc cu pânza de păianjen care mi-a crescut în loc de inimă. Îi mângâi colțurile firelor subțiri cât acul și mă întreb ce minune mai e și asta și cum de funcționează perfect fără baterii, sentimente sau reparații. Și cine a plantat-o acolo, uite cum își mișcă singură firele.

Extensiile pânzei îmi ajung până-n vârfurile degetelor. De m-ai putea vedea, îmi mișc mâna! Odată cu ea, unghii de hârtie se întind cu foame înspre țara de nicăieri și anii copilăriei. Cu cealaltă mână, cea din tablă, protejez două mănunchiuri de busuioc proaspăt. Le țin aproape de mine, într-un borcan cu apă, și frâng adesea mâna de la cot ca să le fac umbră sau să le țin de cald. Busuiocul îmi amintește de grădina de pe Milescu, 6. De mine înainte de tine. De grădina cu flori, cu legume și cu bunici.

Genele-mi din pene de porumbel încă se mișcă leneș, mă încurcă. Sunt cu o mărime prea mari, ar trebui să le schimb. Mă privesc cu greu în oglinda mică cât un sâmbure de nucă și-mi văd ochii oblici jucându-se de-a v-ați ascunselea cu amintirile. Aleargă-n fâșii de fotografii rupte și în cotloane de mai. Îmi caut alunița de pe gât și-mi număr cerceii prinși de tine în urechea stângă. Sunt doi, nepereche. Așa ca noi.

Am plecat întregi la drum și ne-am despărțit la răscrucea de la gară, acum câteva primăveri. Mi-am dat ușor seama că ai luat cu tine părți din mine făr’ de care nu știam atunci să respir. Așa că întâi n-am mai respirat, dar m-au forțat să port mască de oxigen. Am lăsat-o rapid deoparte, mi-au spus că sunt încăpățânată.

vasen

(Credit foto)

Într-o marți mi-am construit din ea primele degete, unghiile din hârtie și mâna dreaptă. Voiam să scriu. Apoi mi-am lipit ochi de împrumut, voiam să văd răsăritul și cum se întâlnesc culorile la sfârșit de curcubeu. Am adunat bucăți de aripi frânte (le-am găsit aruncate în coșul din bucătărie) și le-am cusut într-o parașută nouă. Nu mai plec fără ea de acasă, nici până jos să-mi iau cafeaua de dimineață. Îmi vine perfect, ca un corset multicolor, îmi ascunde sânii reci din sticlă și abdomenul nu prea neted din cauciuc.

Ieri am făcut primii pași cu picioarele din ghips. Nu mă pot ridica în vârfuri și nici nu pot dansa tango cu ele, dar încap fără grijă în pantofii verzi, 37, așa că am ales să le păstrez. Sunt greoaie și lente, o să le scot la o plimbare prin Cișmigiu să vadă cum ar trebui să meargă pe stradă picioare de domnișoară elegantă. Să-nvețe. Am timp de retur încă vreo douăzeci de zile, nu-mi fac griji.

Mai rămâne să înlocuiesc mâine staniolul ponosit ce-mi ține loc de păr cu două gheme de lână arămii, știi că-mi plac buclele. Nu mai lipsește acum nici o parte din mine. Sunt aproape întreagă.

Închei aici, am întârziat la ora de gimnastică. Ne exersăm azi mușchii și trebuie să păcălesc pânza de păianjen să bată-n ritmuri regulate.

Cu bine,

I.

PS: Au primit proteze pentru suflet la magazinul cu ștaif din Unirii. E cu listă de așteptare, dar știu pe cineva. Dacă încă nu ți-ai găsit și vrei să-ți comand, spune-mi. Ar ajunge la tine în vreo trei zile.

*Orice asemănare cu personajele din realitate este pur întâmplătoare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s